📚 Lecturi pentru drum - Islanda (ziua 12/101)
Liv Tane (Reading is Cool) povestește despre Islanda care citește și se citește. Descoperă Moș Crăciunul cărților, basme cu troli, benzi desenate cu umor negru și Premiul Nobel pentru literatură.
Intro
Bine ai venit la Go Far. Come Closer, un newsletter zilnic de călătorie și cultură, creat de agenția de turism Free Spirit Travel. Timp de 101 zile explorăm 14 destinații prin povești, hoteluri, artă, gastronomie, cărți și reflecții. Fiecare zi aduce o nouă fereastră spre lume, prin vocea uneia dintre cele cinci autoare: Alina Deak (Free Spirit Travel), Diana Cosmin (Fine Society), Liv Tane (Reading is cool), Oana Vasiliu (UMAMI moments) și Andreea Ionescu (Pisicka’s Book of Life).
A doua săptămână o dedicăm Islandei, nu întrebați de ce, o să găsiți răspunsul imediat ce ajungeți acolo. Deși nu este o destinație foarte populară printre călătorii români, am ales să facă parte din cele 14 destinații ale proiectului. Motivul e simplu… e pur și simplu… SPECTACULOASĂ! Ca de obicei, dosarul Islanda se scrie zi de zi. Rămâneți cu noi pentru toate capitolele (povești, cultură, itinerarii, gastronomie, lecturi și filme, cazări și spiritualitate).
It’s oh, so quiet... shhh... shhh...
Adică ce, voi vă gândiți la altceva când auziți de Islanda? Cred că Bjork ar trebui să primească ceva titlu de ambasador suprem al țării ăsteia de la capătul lumii. Și i-aș da și eu un premiu. Pentru că nu doar că a reușit să ducă numele Islandei în toată lumea, dar a mai făcut ceva: a creat atmosfera perfectă pentru citit. Shhh... shhh...
Moș Crăciunul cărților
Oh, wait! Ar mai fi ceva ce-ți vine în minte când auzi Islanda, mai ales în cazul în care ești mare iubitor de cărți și dacă mai și știi câte ceva despre obiceiurile legate de carte pe la diverse popoare ale lumii. Au islandezii ceva ce nu mai are nimeni, dar toată lumea își dorește – îl au pe Moș Crăciunul cărților. Doar că la ei e treabă serioasă, pregătită din timp. Lucrurile funcționează cam așa:
În fiecare an, în noiembrie, fiecare gospodărie din Islanda primește un catalog gratuit, Bókatíðindin sau „buletinul de cărți”, care listează toate cărțile care vor fi publicate în următoarele săptămâni. Acesta marchează începutul „Jólabókaflóðið” sau „inundația cărților de Crăciun”, o perioadă între noiembrie și decembrie când aproximativ 500-1000 de titluri noi vor fi disponibile nu numai în librării, ci și în supermarketuri sau chiar benzinării.
Mulți islandezi folosesc „buletinul de cărți” ca listă de dorințe de Crăciun, marcând fiecare carte pe care ar dori să o primească de Crăciun. Să nu ne mai mire, așadar, că cel mai popular cadou care iese din sacul Moșului în Islanda este o carte.
Tradiția a fost creată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când hârtia era unul dintre puținele articole care nu erau supuse raționalizării și, prin urmare, cărțile au devenit un cadou popular.
În timpul sezonului festiv, islandezii își deschid cadourile din cărți în Ajunul Crăciunului (24 decembrie) și, în mod tradițional, citesc o carte pe care au primit-o în acea seară, în timp ce beau fie ciocolată caldă, fie o băutură de Crăciun numită jólabland, care se prepară prin amestecarea sucului de portocale cu bere neagră.
Cărțile care dau chip Islandei
Partea și mai drăguță din povestea asta de Crăciun este că islandezii nu se omoară doar după titluri din literatura universală, mari câștigătoare de premii sau ecranizate pe la Hollywood, ci se declară și mari iubitori de povești semnate de autori autohtoni. Și au și de unde să aleagă, pentru că scriitorii lor nu au fost deloc ignorați de restul lumii, ci au adunat multă recunoaștere în palmares. Inclusiv un foarte râvnit Premiu Nobel.
Premiul Nobel pentru Literatură
Cel mai apreciat roman islandez la nivel internațional este „Oameni independenți”, de Halldór Laxness. Considerat cea mai bună lucrare a lui Laxness și principalul motiv pentru care a câștigat singurul Premiu Nobel pentru Literatură din Islanda, în 1955. Acțiunea se petrece de la începutul secolului al XX-lea până în perioada de după Primul Război Mondial și surprinde Islanda într-una dintre cele mai importante perioade ale sale: modernizarea și industrializarea. Povestea este centrată pe Bjartur din Casele de Vară, care, în încercarea sa de a se elibera de povara datoriilor la o fermă pe care o poate numi în sfârșit a sa, își conduce familia printr-o viață plină de greutăți, brutalitate, opresiune și tragedie.
Povestea nu este doar condusă de personaje și definită de evenimente istorice; ea explorează și folclorul și poezia tradițională islandeză. Prin urmare, „Oameni independenți” este mai mult decât un simplu roman; este o perspectivă sinceră, uneori insensibilă și alteori emoționantă asupra sufletului acestei națiuni. Plus că-ți deschide și gustul pentru literatura tradițională.
Povești cu troli și zâne
O colecție de basme populare islandeze se poate transforma în cel mai ghiduș ghid prin cultura și spiritul islandez. Nu numai că poveștile îți vor spune totul despre personajele populare islandeze, cum ar fi trolii, elfii și zânele, dar sunt pline și de lecții adesea tulburătoare despre societatea creștină și conservatoare din Islanda de odinioară.
Dacă vă e greu să alegeți, încercați „Icelandic Fairy Tales” de Mrs. Angus W. Hall, o colecție de povestiri scurte fermecătoare, traduse și editate la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ele provin din legendele nordice și pun accent în special pe personaje feminine puternice și ingenioase, cum ar fi prințesele și fecioarele din popor, care adesea își salvează omologii masculini. Fiecare poveste insuflă o lecție morală bogată, celebrând în același timp creativitatea caracteristică folclorului.
De exemplu, prima poveste, „Legenda celor trei fii ai regelui”, aduce în scenă o familie regală care se confruntă cu provocarea de a găsi un soț potrivit pentru fiica cea iubită, Isolda. Povestea îi urmărește pe cei trei prinți care și-o dispută în timp ce pornesc în misiuni în care să recupereze daruri prețioase pentru aleasa lor. Aventurile lor duc la întorsături neașteptate care prefigurează toate celelalte povești fermecătoare care vă vor cuceri de-a lungul întregii antologii.
Un strop de poezie
Deși este cel mai bine amintit pentru romanul „Oameni independenți”, Laxness însuși a scris și el numeroase poezii, eseuri, memorii, piese de teatru și alte romane de-a lungul carierei sale, care s-a întins pe aproape optzeci de ani. Aproape un secol de istorie contemporană surprinsă în paginile celui mai cunoscut autor al Islandei. Sensibilitatea acestui popor este însă subtil capturată și în versuri, așezate sau nu pe note.
Personal, nu sunt mare cititoare de poezie – e un mușchi pe care visez să mi-l antrenez cât de curând, pentru că simt că pierd enorm. În schimb, sunt o mare iubitoare de muzică și de autori tineri. Așa am auzit pentru prima oară numele Sjón. Poetul, romancierul și textierul Sjón este activ pe scena muzicală islandeză de la începutul anilor 1980. A fost chiar și invitat vocal la single-ul trupei Sugarcubes, Luftgitar (The Sugarcubes a fost o trupă rock alternativă, formată în 1986, formată din Björk și alți oameni cool).
Sjón a publicat numeroase cărți de poezie, romane și nuvele. Povestea sa, Skugga-Baldur sau „Vulpea Albastră”, a fost transformată într-o piesă de teatru solo, ceea ce este o realizare deosebită având în vedere că povestea este despre un bărbat, Shadow-Baldur, care vânează o vulpe în peisajul aspru islandez, un botanist și fiica sa adoptivă.
Tip: La noi, îl găsiți la editura Polirom, cu volumele „Păr auriu ca porumbul, ochi cenușii” și „Manasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată”.
În loc de final
Alți câțiva romancieri au fost ocupați să colecteze premii și nominalizări nu doar în Islanda, ci și în întreaga lume. Autori precum Auður Ava Ólafsdóttir, Jón Kalman Stefánsson, Andri Snær Magnason și Gerður Kristný.
Iar dacă ai chef de râs, poți să te uiți la desenele animate amuzante cu figurine stick ale lui Hugleikur Dagsson.
Prietena lui Hugleikur, o fată foarte amuzantă, Lóa Hlín Hjálmtýsdóttir este și ea o autoare de benzi desenate a cărei carte „Generalizări despre națiuni” vă va arăta ce cred oamenii de fapt despre țara voastră. Pe lângă faptul că este solista trupei populare FM Belfast, Lóa Hlín a scris (și desenat) mai multe benzi desenate în Lóalaboratorium-ul ei, în care prezintă mici felii de viață într-un mod amuzant și nepotrivit.
Dacă totuși sunteți în căutarea a ceva mai ușor decât un roman complet sau o colecție de poezie, alegeți micile ghiduri despre Islanda de Alda Sigmundsdóttir, cum ar fi „Mica carte a islandezilor” și „Mica carte a islandezilor din vremurile de demult”. Sunt ușor de citit, pline de spirit și foarte informative.
🙈 De cinematografie mi-e și teamă să mă apropii, că ne-ar mai trebui încă un articol de newsletter doar ca să începem.
Shhh... Shhh...
❓Tu ce carte ai lua cu tine într-o seară lungă de iarnă islandeză?
Resurse de la Free Spirit Travel
Dacă ești pregătit să descoperi mai multe, aruncă un ochi peste itinerariile pe care le-am pregătit în Islanda. Poate te inspiră pentru următoarea călătorie.
Despre autoare
Liv Tane este cititoare profesionistă, atât în viața personală, cât și în cea profesională, și, pe lângă faptul că citește mult, are timp să fie și scriitoare, editoare, mama și inițiatoare de proiecte faine. Și pentru că iubește beletristica, dar în egală măsură și călătoriile, unul dintre proiectele ei faine este „Ocolul Lumii în 100 de cărți” (The Writing Journey). Pe Liv o găsiți, dacă vă place să citiți sau să ascultați despre ce au citit alții și să vă vină pofta de citit, pe canalul Reading is Cool, iar zilele acestea (25 -28 septembrie) o găsiți fizic la Brașov, pentru că este principalul inițiator al proiectului NOD, primul festival internațional de literatură și drepturi de autor din România.
Go far. Come closer este o publicație a echipei Free Spirit Travel, agenție de călătorii tailor-made cu 17 ani de experiență. Ne găsești și pe site-ul nostru, unde pregătim itinerarii personalizate pentru cei care vor să descopere lumea altfel.
Dacă ți-a plăcut această ediție, te invităm să o trimiți mai departe unui prieten care iubește călătoriile.
👉 PS: Mâine rămânem tot în Islanda și, împreună cu Alina Deak, intrăm în lumea hotelurilor și a locurilor unde merită să-ți pui capul pe pernă.








